Lacrimile, sangele sufletului



Asa cum dupa o zgarietura, se preling cateva picaturi de sange, asa si sufletul, o forma imateriala si totusi existenta, isi arata suferinta. Nu gasesc alta explicatie mai sincera, mai incocenta, mai...dureroasa pentru mine.
Nu mai vreau sa am emotii. De-ar fi asa usor doar sa le sting, si sa devin inumana. Pentru ca da, atata timp cat iti pasa, esti om. Durerea defapt ne face oameni. Fericirea nu dureaza niciodata. Si totusi, parca balanta vietii nu este in exchilibru aici. Probabil asta se intampla la oameni. Sau nu traim clipa ? E foarte incurcata viata. Nu are reguli, dupa cum am mai spus. De aceea cred ca e mai bine sa te agati de ceva palpabil, un tel, pentru ca telul nu se ascunde cand te vede, sau isi intoarce privirea cand tu incerci sa ii saluti. Telul sta nemiscat si asteapta sa il prinzi. Durerea nu poate fi decat in favoarea ta. Suferi acum, si  traiesti in victorie tot restul viatii. Oamenii oscileaza in schimb. Emotiile oscileaza, mai concret.
Aleg sa nu mai socializez. Aleg sa nu mai vad in fata ochilor decat chimie. Aleg o durere placuta.
Mi-am pierdut timpul, mintea si gandul. De ce ? Pentru ca mi-a pasat de oameni. Nu e bine sa iti pese. Unii au un orgoliu mult prea exacerbat si lacrimile dupa sunt pe masura.
N-am inspiratie azi. Am o durere prea adanca, ce din pacate nu o pot descrie. Mi-as fi dorit sa explic mult mai mult, poate scapam si imi eliberam mintea. O sa dureze cred pana...imi rup gandul de la o persoana. Regret enorm ca nu am putut sa o cunosc. Dar am inteles ideea.
Scuze daca sunt triste sau ciudate cuvintele pe care le folosesc sau felul cum vad eu lucrurile, dar concep acest blog ca pe un jurnal.
Pe curand cititori fantoma...